Omagerea Zilei Eroilor în România, 2025
Ziua Eroilor este o sărbătoare națională dedicată cinstirii memoriei tuturor bărbaților și femeilor care și-au jertfit viața pentru România, luptând în cadrul forțelor armate. Această zi, cu o semnificație profundă spirituală și patriotică, este sărbătorită anual în cea de-a 40-a zi de la Sfintele Paști, coincizând cu praznicul Înălțării Domnului. În această zi, în bisericile din țară și din străinătate se oficiază slujbe de pomenire pentru toți eroii români căzuți de-a lungul istoriei pe câmpurile de luptă, luptând pentru credință, libertate, dreptate, apărarea patriei și unitatea națională.
Reglementări legale
Ziua Eroilor a fost instituită oficial în România prin Articolul 39 al Legii nr. 379/2003, care stabilește cadrul legal pentru protejarea mormintelor și monumentelor dedicate celor căzuți în conflicte armate. Conform acestei legi, „Se proclamă Ziua Eroilor, sărbătoare națională a poporului român, cea de-a patruzecea zi de la Sfintele Paști, Ziua Înălțării Domnului Isus Hristos, potrivit tradiției românești.”
Manifestări și ceremonii cu ocazia Zilei Eroilor 2025
Ziua Eroilor oferă comunităților oportunitatea de a se reuni în semn de respect pentru cei care și-au dat viața pentru patrie. Manifestările organizate cu această ocazie includ ceremonii religioase, momente de reculegere și programe educaționale desfășurate în unitățile de învățământ, având scopul de a cultiva respectul pentru jertfa eroilor în rândul tinerei generații. Potrivit Hotărârii nr. 466/14-05-2025, a fost publicat programul manifestărilor prilejuite de Ziua Eroilor 2025.
Programul manifestărilor – 29 mai 2025
Ministerul Apărării Naționale va organiza ceremoniale militare și religioase la cimitirele și monumentele de război desemnate, precum și servicii religioase în unitățile și instituțiile militare de învățământ. Ministerul Afacerilor Interne va organiza ceremonii militare și religioase la obiectivele comemorative desemnate și va asigura ordinea publică la locațiile activităților comemorative. Ministerul Afacerilor Externe va organiza activități de comemorare a eroilor români căzuți pe teritoriul altor state, iar Ministerul Educației și Cercetării va desfășura programe dedicate Zilei Eroilor în instituțiile de învățământ.
Autoritățile locale pot organiza manifestări comemorative în funcție de specificul local, iar instituțiile de apărare și ordine publică vor asigura gărzi de onoare și muzici militare pentru ceremoniile oficiale.
Manifestări comemorative în București
În București, Ministerul Apărării Naționale va organiza ceremonii la Mormântul Ostașului Necunoscut, Monumentul eroilor militari căzuți în misiune, Cimitirul Militar Ghencea, Cimitirul Israelit „Filantropia”, Monumentul Eroilor Patriei și Cimitirul Eroilor Revoluției. Ministerul Afacerilor Interne va organiza ceremonii la diverse monumente comemorative, inclusiv la parcela eroilor de pe D.N. 1 și Monumentul Eroilor Jandarmi din Parcul Cișmigiu.
Comemorarea la nivel național
Pe 29 mai 2025, la ora 12:00, clopotele din toate lăcașurile de cult vor suna, iar în instituțiile publice și unitățile de învățământ se va păstra un moment de reculegere. Festivitățile de comemorare vor începe după oficierea Sfintei Liturghii. Autoritățile locale pot organiza ceremonii de depunere de coroane și jerbe de flori, precum și programe proprii de comemorare a eroilor României.
Manifestări neoficiale pot avea loc în toate localitățile din țară care au cimitire sau monumente dedicate eroilor români. De exemplu, la Alba Iulia, Ziua Eroilor va fi marcată printr-un ceremonial religios la Cimitirul Eroilor, iar în județul Sibiu vor avea loc ceremonii de depunere de coroane la Monumentele Eroilor din Pădurea Dumbrava și din localitățile din apropiere.
Activități externe
Reprezentanțele diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate vor organiza acțiuni de cinstire a memoriei eroilor români căzuți și înmumați pe teritoriul altor state.