Un bărbat a decedat în timpul votului, într-o secție din județul Mehedinți.

Adrian Ionut N.
Moderator Adrian Ionut N.
1 Min Citire

Deces în timpul votului în Mehedinți

Un bărbat în vârstă de 75 de ani din localitatea Burila Mare, județul Mehedinți, a decedat duminică în secția de votare din localitate, după ce i s-a făcut rău în cabina de vot.

Conform informațiilor furnizate de Centrul de Comunicare Județean Mehedinți, la fața locului a fost trimis un echipaj al Serviciului de Ambulanță, iar procesul electoral a fost întrerupt pe durata manevrelor de resuscitare. Din păcate, bărbatul a fost declarat decedat ulterior.

„Astăzi, 18 mai, ora 09.50, Inspectoratul de Poliție Județean Mehedinți a fost sesizat că, la secția de votare nr.128 din localitatea Burila Mare, unui bărbat de 75 de ani, din aceeași localitate, i s-ar fi făcut rău în cabina de vot. La fața locului s-au deplasat un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță Mehedinți și polițiștii Secției de Poliție Rurală Șimian pentru a acorda îngrijiri medicale și pentru a efectua verificări”, a declarat Centrul de Comunicare Județean Mehedinți.

Trupul neînsuflețit al bărbatului va fi transportat la Serviciul de Medicină Legală pentru a se efectua necropsia și a se stabili cauzele decesului.

Distribuie acest articol
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *