Un stejar secular din comuna Drăgănești, estimat la 250—300 de ani, nu a mai dat semne de viață în primăvara acestui an. Pomul, cunoscut local sub numele de „tufan”, s-a uscat progresiv, lăsând în urmă doar o siluetă triste a ceea ce fusese cândva. Evenimentul a stârnit regret în rândul comunității locale, care vede în dispariția acestuia pierderea unui document viu al trecerii timpului peste pământul oltenesc.
Acest arbore a fost martor direct la transformările majore ale României. A trăit prin vremea ocupațiilor otomane, austriece și rusești. A stat acolo când domnitorii fanarioți conduceau Țara Românească, a cunoscut epoca lui Alexandru Ioan Cuza și a Unirii din 1859. A văzut steaguri în schimbări repetate — de la domnie la regalitate, de la regim comunist la democrație post-89. A fost prezent la Revoluția de la 1848, la Războiul de Independență din 1877, la ambele conflagrații mondiale și la restructurarea Europei. Története stejarului nu este doar o genealogie a unui copac, ci o cronică a suferinței și renașterii unui popor.
Oamenii locali și specialiștii în protecția patrimoniului natural susțin că stingerea acestei ființe vegetale nu a fost o simplă întâmplare. Potrivit unor observații, mutilarea sistematică a ramurilor principale și absența total a tratamentelor de specialitate au accelerat declinul. Bolile care atacă pomi de această vârstă necesită intervenții preventive periodice, monitorizare și grijă competentă — lucruri care, din păcate, nu s-au întâmplat. Institutul de cercetări forestiere și instituțiile de profil ar fi putut oferi soluții, dar contactul nu s-a stabilit la timp.
Primăria comunei Drăgănești-Olt nu a manifestat interes deosebit pentru salvarea acestei relicve. Nici alte structuri administrative ale județului nu s-au angajat în măsuri concrete de protecție. Copacul a rămas, ani de zile, netratat și neglijat, ca și cum nimeni nu ar fi observat importanța lui biologică și simbolică. Tăieturi necontrolate, lipsa hranei necesare, infecții necombătute — toate acestea s-au adăugat treptat, până când stejarom nu a mai avut putere de reacție.
Ce rămâne acum este o lecție dureroasă: patrimoine vii, care aparțin istoriei colective, nu trebuie lăsate la voia întâmplării. Fiecare copac secular din Olt ar trebui înregistrat, studiat și protejat. Gândurile se-nclină către câți alți tufani oare mai supraviețuiesc în județ, neglijați și amenințați de același destin.