Sfârșitul unei epoci
Ion Iliescu a decedat, marcând nu doar pierderea unui fost președinte, ci și sfârșitul unei perioade în care a reprezentat o memă politică și un țap ispășitor pentru eșecurile României postcomuniste. Trecerea sa în memoria istorică este un moment de răscruce pentru țară, având în vedere că, de-a lungul decadelor, a fost ușor să fie blamat pentru problemele actuale, în loc să se recunoască responsabilitățile colective și neputințele instituțiilor.
Moștenirea lui Iliescu
Iliescu a fost un simbol al tranziției dificile, dar, după două decenii de la plecarea sa de la putere, Justiția continuă să întâmpine dificultăți în investigarea evenimentelor din 1989 și a Mineriadelor. Această stagnare nu mai poate fi atribuită lui Iliescu, ci unui sistem care a ales să ignore adevărul. Deși România a beneficiat de suport din partea NATO și UE, nu a reușit să facă un salt semnificativ spre o democrație stabilă.
Politica post-Iliescu
În timp ce unii politicieni au folosit anti-iliescismul ca pe o platformă pentru a câștiga capital politic, PSD rămâne prins în ambivalența moștenirii lui Iliescu. Partidul a încercat să se desprindă de trecut, dar nu a reușit să creeze lideri sustenabili și viziuni pe termen lung. Acum, cu dispariția lui Iliescu, rămâne o Justiție care nu a făcut lumină asupra trecutului și o clasă politică fără soluții viabile.
Responsabilitatea viitorului
Despărțirea reală de Iliescu nu constă în negarea trecutului, ci în asumarea responsabilității pentru prezent și viitor. Este esențial să nu mai folosim trecutul ca scuză pentru eșecurile actuale, ci să învățăm din el. Dacă nu ne asumăm responsabilitatea de a construi un viitor coerent, următorul „Iliescu” va deveni o nouă scuză pentru greșelile noastre.
Concluzie
Realizarea unei despărțiri autentice de Ion Iliescu necesită acțiuni concrete și o guvernare constructivă, având potențialul de a contribui la maturizarea societății și a clasei politice din România.