Sărbătoare în calendarul creștin-ortodox
Pe 23 octombrie, Biserica Ortodoxă îi omagiază pe Sfântul Preot Mucenic Constantin Sârbu și pe Sfântul Iacob, ruda Domnului.
Sfântul Preot Mucenic Constantin Sârbu
Sfântul Preot Mucenic Constantin Sârbu a fost canonizat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în ședința din 11-12 iulie, împreună cu alți 15 cuvioși mărturisitori din perioada comunistă. S-a născut pe 10 ianuarie 1905, în Cavadinești, județul Galați, într-o familie de țărani săraci. Mama sa a decedat la naștere, iar tatăl său, după un accident, nu a mai putut avea grijă de el. Astfel, Constantin a fost crescut de bunica sa, Ioana.
Sfântul Iacob, ruda Domnului
Sfântul Iacob este numit fratele Domnului, fiind fiul Dreptului Iosif, logodnicul Fecioarei Maria. Deși este denumit „frate”, este considerat văr al lui Hristos, deoarece nașterea Mântuitorului a fost supranaturală. Mama lui Iacob, Salomeea, era ruda Maicii Domnului, iar Iosif a devenit logodnicul Mariei după moartea soției sale.
Conform tradiției, Iacob a călătorit în Egipt cu Iosif, Maria și Pruncul, în timpul în care Irod căuta să-L omoare pe Hristos. A fost primul episcop al Ierusalimului și a compus prima slujbă a Sfintei Liturghii, care a fost ulterior prelucrată de Sfinții Vasile cel Mare și Ioan Gură de Aur. Liturghia Sfântului Iacob se săvârșește și în zilele noastre în Biserica Ortodoxă Greacă pe 23 octombrie, în ziua sa de praznuire.
Sfântul Apostol Iacob a convertit mulți iudei și elini la credința creștină. Conform tradiției, a fost ucis de Marele Arhiereu Anania, după ce a mărturisit că Hristos este Fiul lui Dumnezeu, fiind aruncat de pe zidurile Templului din Ierusalim și ucis cu pietre.
Pomenirea altor sfinți
În aceeași zi, Biserica Ortodoxă face pomenirea și altor sfinți: Sfântului Cuvios Ignatie, patriarhul Constantinopolului; Sfântului Cuvios Macarie Romanul; Sfântului Cuvios Nichifor; Sfântului Cuvios Petronie și a doi sfinți tineri.
Concluzie
Omagierea Sfântului Preot Mucenic Constantin Sârbu și a Sfântului Iacob subliniază importanța mărturisitorilor credinței în fața adversităților istorice, consolidând astfel tradiția creștin-ortodoxă în comunitățile de astăzi.