Accident feroviar în Gara Turceni
O tânără de 20 de ani a fost accidentată de un tren de persoane, astăzi după-amiază, în Gara Turceni, imediat după ce a coborât dintr-o altă garnitură feroviară.
Polițiști din cadrul Postului de Poliție Transporturi Feroviare Târgu Jiu au fost alertați vineri după-amiază, printr-un apel la 112, despre un incident pe secția de cale ferată 221, în stația CFR Turceni, unde o persoană de sex feminin a fost lovită de un tren.
La fața locului s-au deplasat polițiștii, împreună cu un criminalist din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Gorj. Aceștia au constatat că, în stația CFR Turceni, la kilometrul feroviar 13 + 550, un tren de persoane care circula pe relația Târgu Jiu-Craiova a accidentat tânăra din comuna Drăgotești, după ce aceasta a coborât din trenul personal care circula pe relația Craiova-Târgu Jiu.
Victima a suferit leziuni și a fost transportată la spital pentru a primi îngrijiri medicale. Mecanicul de locomotivă a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero.
În cauză a fost întocmit un dosar penal, iar cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.