Klaus Iohannis lipsește de la ceremonia de învestire a lui Nicușor Dan
Fostul președinte Klaus Iohannis nu a fost prezent, luni, la ceremonia de învestire a președintelui ales Nicușor Dan. Evenimentul a avut loc în Parlament și a început la ora 12:00.
La ceremonia de învestire, au fost invitați toți foștii președinți ai României, respectiv Emil Constantinescu, Ion Iliescu, Traian Băsescu și Klaus Iohannis. Dintre aceștia, doar Traian Băsescu și Emil Constantinescu au fost prezenți, conform informațiilor furnizate de hotnews.ro.
În cadrul ceremoniei, președintele ales Nicușor Dan va rosti jurământul în fața plenului reunit al Parlamentului. Pe lângă parlamentari, la eveniment au fost invitați și alți oficiali ai statului român, conform Legii privind ceremoniile oficiale 215/2016. Acestora li se adaugă premierul în funcție, Cătălin Predoiu, foștii șefi de stat în ordinea cronologică a primului mandat, președintele Curții Constituționale, Marian Enache, președinta Înaltei Curți de Casație și Justiție, Corina Corbu, europarlamentarii români, miniștri, consilieri prezidențiali, președintele Academiei Române, Ioan Aurel Pop, și șeful Statului Major General, Gheorghiță Vlad.