O bacterie devastatoare care a provocat milioane de victime
O bacterie de dimensiuni infime, de doar o miime dintr-un milimetru, a provocat de trei ori devastări în rândul omenirii de-a lungul istoriei, fiecare pandemie soldându-se cu zeci de milioane de victime. Cercetătorii internaționali au descoperit un „truc genetic” neașteptat prin care microbul responsabil pentru ciumă – yersinia pestis – a reușit să supraviețuiască timp de sute de ani: acesta și-a redus gradul de virulență pentru a putea infecta și mai mulți oameni, însă pe parcursul unei perioade mai lungi de timp, conform unui articol publicat de El Pais.
Istoria ciumei bubonice
Prima apariție a ciumei bubonice a avut loc în anul 541, când aceasta a fost răspândită de șobolani în inima Imperiului Roman, provocând mii de decese pe zi și lăsând în urmă munți de cadavre pe străzi. Această pandemie, cunoscută sub numele de Ciuma lui Iustinian, a dus la moartea a aproape 50 de milioane de oameni. Microbul a reapărut cu violență în 1346, provocând „Moartea neagră”, care a ucis o treime din populația Europei. A treia pandemie a avut loc în 1855 în provincia chineză Yunnan, unde au murit aproximativ 12 milioane de oameni.
Yersinia pestis și impactul său
Bacteria yersinia pestis este responsabilă pentru cele trei mari pandemii de ciumă bubonică, fiind considerată una dintre cele mai letale pandemii din istorie, alături de gripa spaniolă din 1918, răspândirea variolei în America, SIDA și Covid-19. Cercetătorul Mas Fiol, de la Institutul Pasteur din Paris, explică că, deși există o teorie generală conform căreia un patogen ar putea beneficia de pe urma unei virulențe mai scăzute, aceasta nu părea aplicabilă în cazul ciumei, dat fiind că aceasta are nevoie să ucidă gazda pentru a se răspândi.
Descoperiri în ADN-ul microbian
Cercetătorii au analizat ADN-ul microbian obținut de la sute de cadavre ale victimelor celor trei pandemii și au făcut o descoperire surprinzătoare: numărul de copii ale genei responsabile pentru virulența microbului a scăzut de-a lungul timpului. Această genă conține instrucțiuni esențiale pentru producerea unei proteine ce permite bacteriei să ajungă în ganglionii limfatici și să se înmulțească înainte de a pătrunde în sânge. Cu cât microbul are mai puține astfel de gene, cu atât devine mai puțin letal. Aceasta sugerează că selecția naturală a favorizat tulpinile de yersinia pestis mai puțin letale, care nu au exterminat atât de mulți șobolani, vectorii principali de transmitere a bolii.
Persistența ciumei bubonice
A treia pandemie de ciumă bubonică, care a început în 1855 în China, continuă să existe și astăzi în regiuni endemice precum Uganda, Republica Democrată Congo, Mongolia și SUA. Înainte de introducerea antibioticelor, 60% dintre persoanele infectate cu ciumă bubonică în America mureau, iar acum, cu ajutorul medicamentelor precum ciproflaxină și doxiciclină, rata mortalității a fost redusă la 11%. Totuși, institutul american avertizează că aproape toate persoanele infectate cu ciumă septicemică sau pulmonară mor dacă nu sunt tratate imediat.
Implicațiile ecologice și antibiorezistența
Gonzalez Zorn, consilier al Organizației Mondiale a Sănătății pe tema rezistenței antimicrobiene, subliniază importanța înțelegerii contextului ecologic în care ciuma a provocat milioane de decese. Presiunea selecției naturale s-a schimbat odată cu moartea a milioane de șobolani; astfel, o tulpină foarte virulentă nu mai era eficientă, fiind preferabilă o tulpină mai blândă care permitea vectorilor mai mult timp pentru a ajunge la noi focare. Într-un context global în care bacteriile rezistente se răspândesc rapid, înțelegerea acestor variații genetice este esențială pentru prevenirea unei noi pandemii.