Declarațiile lui Ciprian Ciucu privind o posibilă candidatură la Primăria Capitalei
Prim-vicepreședintele PNL, Ciprian Ciucu, a afirmat în cadrul emisiunii „În Fața Ta” difuzată sâmbătă la Digi24 că se simte pregătit să conducă Capitala din funcția de primar. Totuși, el a subliniat că este „foarte reținut” în a confirma dacă va candida sau nu la alegerile anticipate pentru Primăria Bucureștiului, ce vor avea loc după ce fostul edil, Nicușor Dan, a fost ales președinte al României.
„Nu mă întrebați dacă candidez, nu mă întrebați dacă am luat vreo decizie. Mă întrebați dacă mă simt în stare să conduc Bucureștiul? Eu răspund strict la această întrebare și nu dacă voi candida sau nu. Eu mă simt în stare să conduc Capitala. Nu mă bucură sau mă entuziasmează foarte mult acest gând, pentru că sunt unul dintre puținii oameni care știu care sunt problemele Bucureștiului, acumulate în zeci de ani de zile, rezolvate parțial de către Nicușor Dan, dar nu în totalitate. N-aș vrea să zică cineva că fug de responsabilitate, nici n-aș vrea să mă bag într-o cursă, după care, în urma unor negocieri politice, să fiu scos de la masa verde și să pic de prost. Și atunci sunt foarte reținut în a spune acest lucru sau nu știu dacă s-a încercat sau nu să fiu scos deja de la masa verde, nu în acest subiect. Nu foarte mulți ar fi foarte fericiți să vin la Primăria Capitalei și sunt unii care își doresc foarte mult acest lucru. Eu înțeleg acest lucru. Important este ca Bucureștiul să aibă un primar care să își asume, pentru că, mare atenție, nu doar țara este în situație bugetară proastă și cu niște reforme întârziate, ci și Primăria Capitalei,” a declarat Ciprian Ciucu.
Opinile lui Ciucu despre formarea guvernului
Referitor la propunerile partidelor parlamentare pentru formarea unui nou guvern, Ciprian Ciucu a respins ideea unei rotative între premieri sau a numirii unui prim-ministru tehnocrat, considerându-le „soluții serioase”.
„Noi am fost la Cotroceni săptămâna aceasta, am discutat cu președintele României cu un mandat pe care și eu și mulți dintre colegii noștri ne doream să fie puțin mai strict, în sensul să venim cu o nominalizare clară, care să fie domnul Ilie Bolojan, dar, așa cum îl știți, chiar domnul Bolojan ne-a temperat, a zis că nu este importantă persoana domniei sale. Nu mi se par serioase, adică rotativa guvernamentală. Deci iarăși să vină PNL, să vină să preia guvernarea după guvernare slabă a social-democraților și să își asume măsuri dure care să asigure iarăși un viitor prosper al țării. S-a mai întâmplat acest lucru. Ar fi pentru a nu știu câta oară și nu mi se pare o idee bună. Nu este corect. Da, noi să stăm un an, un an și jumătate, să luăm acele măsuri, să le decontăm singuri și să punem țara pe direcție corectă, după care, când lucrurile se stabilizează, iar să înceapă sarabanda cheltuielii banului public, că iar vine campania electorală și așa mai departe. Eu personal resping această soluție, fără să am un mandat din partea partidului meu, dar eu personal, dacă ar fi să supunem la vot, eu aș respinge și aș vota împotriva unei astfel de soluții,” a declarat Ciucu.
În ceea ce privește premierul tehnocrat, Ciucu a subliniat dezavantajele acestuia, afirmând că „oricine ar fi el, are niște dezavantaje importante în raport cu faptul că cineva din cadrul unor partide politice ar avea mai multă putere să se impună” în timpul negocierilor și guvernării. „Din punctul meu de vedere, avem nevoie de un om care să aibă o viziune, care să vrea să-și asume o guvernare, care se anunță grea, cel puțin în prima parte, pentru că trebuie să echilibrăm bugetul țării,” a concluzionat Ciprian Ciucu.