Accident feroviar la Măldăeni
Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA a anunţat suspendarea temporară a traficului feroviar pe ruta Roşiori – Măldăeni, din cauza deraierii locomotivei şi a primelor două vagoane ale unui tren de marfă, la intrarea în staţia CF Măldăeni. Trenul, format din 35 de vagoane încărcate cu benzină, aparţine operatorului privat de transport feroviar de marfă GFR și circula pe ruta Ploieşti Est – Işalniţa.
Intervenția echipajelor specializate
La faţa locului s-au deplasat echipaje ale ISU, reprezentanţi ai AGIFER și ai SRCF Craiova, precum și echipe de intervenţie. Conform informaţiilor furnizate de CFR, unul dintre vagoanele deraiate prezintă scurgeri de combustibil, ceea ce a impus restricţii în intervenţie. ISU a interzis intervenţia personalului feroviar pentru ridicarea vagonului, fiind necesară sosirea utilajului de transvazare aparţinând operatorului economic, pentru golirea conţinutului vagonului afectat.
Transportul feroviar de călători
Pentru a menţine continuitatea transportului feroviar de călători, SRCF Craiova va asigura transbordarea cu mijloace auto pe distanţa Caracal – Roşiori Nord pentru trenurile care tranzitează zona. Personalul feroviar al SRCF Craiova va oferi sprijin tehnic operatorului privat de marfă în procesul de repunere pe şină a locomotivei şi vagoanelor deraiate.
Investigația accidentului
Accidentul feroviar va fi investigat de o comisie AGIFER, care va analiza circumstanțele care au condus la deraieră.