Curtea Constituțională analizează penalizarea fraudelor legate de fondurile europene
Curtea Constituțională a României (CCR) va discuta săptămâna viitoare, pe 5 iunie, mai multe articole din Codul de procedură penală, Codul penal și Legea privind combaterea corupției. Unul dintre articolele aflate pe ordinea de zi este frecvent invocat de Parchetul European (EPPO) în anchetele ce vizează fraudarea fondurilor Uniunii Europene.
La punctul 15 al ordinii de zi a ședinței CCR se află excepția de neconstituționalitate ridicată în legătură cu articolul 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, care prevede: „Folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept sau reținerea pe nedrept de fonduri ori active din bugetul Uniunii Europene sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi”.
Pe site-ul oficial al Parchetului European sunt disponibile mai multe comunicate de presă care anunță anchete desfășurate în România, bazate pe existența cererilor și documentelor false pentru obținerea de fonduri europene. Printre cele mai recente cazuri documentate se numără:
- 19 mai 2025: fraudă de 1,32 milioane euro din fonduri europene; toți indivizii implicați în aplicații au folosit documente false sau înșelătoare.
- 7 mai 2025: fraudă de 3,5 milioane euro, vizat un primar din Iași; acesta și complicii săi ar fi prezentat documente false pentru a solicita rambursarea unor lucrări nefinalizate.
- 10 aprilie 2025: 12 inculpați într-o cauză privind o fraudă de 9,5 milioane euro; beneficiarii proiectelor au depus documente false.
- 21 martie 2025: fraudă de 365.000 euro; un antreprenor a depus un document prin care afirma că nu se află într-o situație de conflict de interese, deși mama sa ocupa o poziție de conducere în Ministerul Dezvoltării.
- 14 martie 2025: fraudă de 850.000 euro; cei vizați de anchetă au depus documente false.
Lista cazurilor de fraudă continuă să crească. Digi24.ro a solicitat un punct de vedere din partea Parchetului European și a Direcției Naționale Anticorupție pentru a clarifica implicațiile unei eventuale declarări a acestui articol ca fiind neconstituțional. Răspunsurile vor fi publicate în măsura în care vor fi primite.
Discutarea acestui articol de către CCR nu garantează că judecătorii constituționali vor admite excepția de neconstituționalitate. Pe lângă acest articol, în cadrul ședinței din 5 iunie vor fi abordate și alte reglementări din Codul de procedură penală, Codul penal și Legea privind combaterea spălării banilor.