Stejarul de trei secole din Drăgănești s-a ofilit în tăcere — Olt pierde un martor viu al istoriei

Adrian Ionut N.
Moderator Adrian Ionut N.
3 Min Citire
photo 1629984646667 46de8ce85ce2?crop=entropy&cs=tinysrgb&fit=max&fm=jpg&ixid=M3w5MTA2MDh8MHwxfHJhbmRvbXx8fHx8fHx8fDE3NzU4OTczODd8&ixlib=rb 4.1
Foto: Traian Titilincu / Unsplash

Un stejar secular din comuna Drăgănești, estimat la 250—300 de ani, nu a mai dat semne de viață în primăvara acestui an. Pomul, cunoscut local sub numele de „tufan”, s-a uscat progresiv, lăsând în urmă doar o siluetă triste a ceea ce fusese cândva. Evenimentul a stârnit regret în rândul comunității locale, care vede în dispariția acestuia pierderea unui document viu al trecerii timpului peste pământul oltenesc.
Acest arbore a fost martor direct la transformările majore ale României. A trăit prin vremea ocupațiilor otomane, austriece și rusești. A stat acolo când domnitorii fanarioți conduceau Țara Românească, a cunoscut epoca lui Alexandru Ioan Cuza și a Unirii din 1859. A văzut steaguri în schimbări repetate — de la domnie la regalitate, de la regim comunist la democrație post-89. A fost prezent la Revoluția de la 1848, la Războiul de Independență din 1877, la ambele conflagrații mondiale și la restructurarea Europei. Története stejarului nu este doar o genealogie a unui copac, ci o cronică a suferinței și renașterii unui popor.
Oamenii locali și specialiștii în protecția patrimoniului natural susțin că stingerea acestei ființe vegetale nu a fost o simplă întâmplare. Potrivit unor observații, mutilarea sistematică a ramurilor principale și absența total a tratamentelor de specialitate au accelerat declinul. Bolile care atacă pomi de această vârstă necesită intervenții preventive periodice, monitorizare și grijă competentă — lucruri care, din păcate, nu s-au întâmplat. Institutul de cercetări forestiere și instituțiile de profil ar fi putut oferi soluții, dar contactul nu s-a stabilit la timp.
Primăria comunei Drăgănești-Olt nu a manifestat interes deosebit pentru salvarea acestei relicve. Nici alte structuri administrative ale județului nu s-au angajat în măsuri concrete de protecție. Copacul a rămas, ani de zile, netratat și neglijat, ca și cum nimeni nu ar fi observat importanța lui biologică și simbolică. Tăieturi necontrolate, lipsa hranei necesare, infecții necombătute — toate acestea s-au adăugat treptat, până când stejarom nu a mai avut putere de reacție.
Ce rămâne acum este o lecție dureroasă: patrimoine vii, care aparțin istoriei colective, nu trebuie lăsate la voia întâmplării. Fiecare copac secular din Olt ar trebui înregistrat, studiat și protejat. Gândurile se-nclină către câți alți tufani oare mai supraviețuiesc în județ, neglijați și amenințați de același destin.

Distribuie acest articol
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *