Pomenirea Sfântului Haralambie
Pe 10 februarie, se face pomenirea Sfântului Haralambie, episcop din Cetatea Magneziei, Asia Mică, în perioada împăratului Septimu Sever (193-211). La vârsta de 113 ani, a fost supus la chinuri pentru credința sa în Hristos. Conform tradiției, în timpul torturilor, mâinile guvernatorului Lucian s-au lipit de trupul sfântului, iar torturătorii s-au convertit la creștinism după această minune.
Chinurile și minunile
Împăratul Sever a ordonat ca Sfântul Haralambie să fie dus în Antiohia, unde a suferit alte torturi, inclusiv legarea bărbii și tragerea de ea, înfiptul unui piron de fier în trup și arsuri pe față. Cu toate acestea, a fost vindecat miraculos prin darul lui Dumnezeu. Sfântul a realizat multe minuni, inclusiv vindecarea unui posedat de un duh rău și învierea unui tânăr, ceea ce a dus la convertirea Galinei, fiica împăratului.
Moartea și moaștele
Condamnat la tăierea capului, Sfântul Haralambie a murit în timpul rugăciunii, înainte de execuție. A cerut lui Dumnezeu să protejeze locul unde vor rămâne moaștele sale, promițându-i că acel loc nu va suferi de foame sau boli. Capul său se păstrează la Mănăstirea „Sfântul Ștefan” din Meteora, iar fragmente din moaștele sale pot fi găsite în diverse lăcașuri de cult din România, inclusiv la Mănăstirea Miclăușeni și la Catedrala episcopală din Galați.
Protector împotriva ciumei și foametei
Sfântul Haralambie este considerat protector împotriva ciumei și foametei, fiind invocat în momente de criză, cum ar fi „ciuma lui Caragea” din 1813 și foametea din timpul lui Alexandru Constantin Moruzi, din 1795. În iconografia ortodoxă, este reprezentat ca preot în stilul grecesc și ca ierarh în cel rus.
Pomenirea altor sfinți
În aceeași zi, sunt pomeniți și alți sfinți, printre care Sfintele Mucenite Enata și Valentina, mucenicul Pavel, precum și Părintele Anastasie, arhiepiscopul Constantinopolului, și Părintele Zenon.
Concluzie
Pomenirea Sfântului Haralambie subliniază importanța credinței și a perseverenței în fața suferinței, având un impact semnificativ asupra comunității ortodoxe, oferind speranță și ocrotire celor care îi cer ajutorul.