Curtea de Conturi și rolul său în lupta împotriva corupției
Declarațiile recente ale șefului Direcției Naționale Anticorupție, Marius Voineag, evidențiază o realitate îngrijorătoare: instituțiile de control din România nu contribuie efectiv la combaterea corupției prin sesizări concrete. Curtea de Conturi a României se distinge printr-o pasivitate instituționalizată, având un număr impresionant de acte de control, dar foarte puține sesizări penale.
Control fără consecințe
Curtea de Conturi, teoretic una dintre cele mai puternice instituții ale statului, ar trebui să monitorizeze miliarde de lei, bugete publice și companii de stat. În realitate, controlul se limitează frecvent la constatarea unor nereguli, fără a lua măsuri concrete prin:
- formulări ambigue;
- recomandări în loc de sesizări;
- reclasificarea faptilor potențial penale ca abateri administrative;
- îndrumarea responsabilității către „alte organe competente”.
Aceste practici duc la pierderea dosarelor în timp, fie prin prescripție, fie prin uitare.
Cifre care subliniază problema
Într-un an, instituțiile de control au transmis sub 40 de sesizări către DNA, în contrast cu aproape 2.000 de dosare noi deschise de DNA. Aceste date sugerează întrebarea: Este România un model de corectitudine bugetară sau Curtea de Conturi evită deliberat zona penală?
Răspunsul este clar pentru profesioniștii din domeniu: a doua variantă.
Motivul evitării sesizărilor penale
Motivul pentru care Curtea de Conturi evită sesizările penale nu este tehnic, ci instituțional și cultural:
- Frica de răspundere: Auditorii se tem de responsabilitatea de a susține sesizările în fața instanțelor.
- Politizarea conducerii: Conducerea Curții este numită politic, ceea ce generează autocenzură în cazurile sensibile.
- Cultura „recomandării”: Preferința pentru formulări care neutralizează constatarea fermă a prejudiciului.
Consecințele pasivității
Conform legii, Curtea de Conturi are obligația de a sesiza organele de urmărire penală atunci când constată indicii de infracțiune, însă în practică se adoptă o filozofie periculoasă: „Noi constatăm, alții să decidă.” Această separare a responsabilității afectează eficiența luptei anticorupție.
Mesajul DNA
DNA avertizează că lupta împotriva corupției nu depinde doar de procurori, ci de un ecosistem funcțional de control și asumare. Când Curtea de Conturi nu alimentează sistemul penal, rezultatul este evident: număr redus de dosare, prejudicii nerecuperate și o încredere publică erodată.
Concluzie
Într-un stat de drept, pasivitatea nu este neutră; ea contribuie la menținerea status quo-ului și protejează rețelele de interese. Curtea de Conturi trebuie să devină un actor activ al responsabilității publice, altfel criticile aduse de DNA se vor transforma într-un rechizitoriu moral împotriva unei instituții care prioritizează confortul în detrimentul misiunii sale.