Aproape 36 de ani de la Revoluția din 1989
Românii au ieșit în stradă în 1989 pentru a striga „Libertate!”, declanșând o Revoluție sângeroasă care a dus la căderea Regimului Ceaușescu. Cu toate acestea, după decenii de libertate și democrație, un număr semnificativ de români (55,8% conform unui sondaj INSCOP din 22 iulie) consideră că regimul comunist a fost, mai degrabă, benefic pentru România. Această nostalgie se bazează pe percepția că „Ceaușescu a fost un lider bun”, ceea ce generează convingeri precum „era mai puțină corupție” și că România era respectată pe plan internațional.
Corupția în perioada comunistă
Istoricul Cosmin Popa afirmă că „corupția în comunism era structurală, pătrunsă până în cele mai intime fibre ale societății”. Aceasta se manifesta de la vârful statului până la baza societății, unde resursele și cunoștințele profesionale erau convertite în bunuri deficitare. Mădălin Hodor, alt istoric, subliniază că „comunismul a fost esențialmente un regim al corupției”, adăugând că „toată lumea dădea șpagă” și că „comerțul la negru era singurul comerț care funcționa”.
Eficiența instituțiilor statului
Potrivit lui Cosmin Popa, instituțiile statului nu erau eficiente, deoarece nu erau în slujba cetățeanului, ci a partidului și dictatorului. Hodor completează că „singura instituție din România era Nicolae Ceaușescu”, iar instituțiile funcționau doar ca ghișee pentru executarea indicațiilor partidului.
România pe scena internațională
Emil Hurezeanu, fost ministru de Externe, afirmă că înainte de 1989, România avea probleme interne și externe. În perioada de „emancipare” din 1965-1973, Ceaușescu a fost încurajat de Occident, în special după vizita președintelui Nixon în 1969. Totuși, această deschidere s-a schimbat în anii ’80, când țara a început să fie izolată, iar SUA au retras clauza națiunii celei mai favorizate. Hodor observă că, deși Ceaușescu a avut un „boom” în relațiile internaționale după 1968, în anii ’80 s-a ajuns să se aibă relații doar cu dictatori africani.
Suveranitatea României
Hurezeanu subliniază că România nu era o țară suverană, fiind înregimentată în Pactul de la Varșovia și în CAER. De exemplu, în anii ’78-79, când România a pierdut importurile de petrol din Iran, Ceaușescu a fost obligat să se întoarcă la URSS pentru a obține petrol, plătind în valută forte. Hodor afirmă că „era un discurs frumos ideologic”, dar în realitate, România depindea de resursele sovieticilor, ceea ce denotă o „suveranitate mimată” pentru a controla populația.
Concluzie
Percepția asupra regimului Ceaușescu și a influenței României pe scena internațională este complexă, fiind modelată de nostalgia trecutului și de realitățile economice actuale. Deși România a avut o perioadă de deschidere internațională, aceasta a fost limitată și nu reflecta o suveranitate reală.